
Dezamăgire maximă în tabăra României, la ediţia Eurovision 2009, câştigată de Norvegia!
Visul Elenei Gheorghe de a spăla ruşinea de anul trecut, când ne-am clasat pe locul 20, s-a spulberat! Melodia “The Balkan Girls” a bifat un nou eşec în istoria participării României, aflându-se pe locul 19, din 25, cu un total de doar 40 de puncte.
Deşi prestaţia vocală a Elenei a fost una lăudabilă, se pare că show-ul a lăsat mult de dorit. Doar 7 ţări din 42 ne-au votat, singura care ne-a acordat punctaj maxim fiind Moldova.
"Elena noastră era băieţoasă în copilărie!"
Tatăl cântăreţei, duhovnicul satului, ţine mereu poarta deschisă: “La noi nu se încuie niciodată uşa, pentru că primim multe vizite de la enoriaşi”, ne-a lămurit Gheorghe Gheorghe. Am făcut, alături de el, o incursiune în copilăria Elenei
Acesta a scos albumele familiei şi, cu răbdare, dar şi cu nostalgie, ne-a spus povestea fiecărei fotografii: “Uite, aici, fata mea, Elena, purta coroniţă, era mereu premianta clasei. Îi plăcea să fie cea mai bună şi învăţa pe rupte”.
Apoi, ochii i se opresc pe alt instantaneu drag: “Aici, eram cu toţii la masă, alături de regretatul Părinte Teoctist. I-am insuflat şi Elenei dragostea faţă de Dumnezeu, se ruga în biserică, alături de mine, venea mereu la slujbe”.
Acum, o solistă graţioasă şi feminină, Elena stătea cam prost, la acest capitol, în copilărie, fiind considerată băieţoaica satului: “Îi plăcea să stea cu băieţii pe stradă, să joace toată ziua fotbal. Fata mea nu suporta să piardă în faţa băieţilor”, ne-a mai povestit tatăl ei.
Treptat, odată cu maturizarea, Elena şi-a descoperit şi şi-a pus în valoare atuurile fizice. Cu reale calităţi vocale, “Fata popii”, cum îi mai zic sătenii, a debutat în calitate de solistă la vârsta de cinci ani, după care a fost adoptată în corul bisericii: “Melodia ei preferată era "Dau viaţa mea pentru o iubire", din repertoriul Monicăi Anghel. La toate aniversările, invitaţii o puneau să cânte, era sufletul petrecerilor".
S-a rugat înainte de concurs
În dimineaţa marii competiţii, Elena nu a ieşit din camera hotelului până nu a citit câteva pasaje dintr-o mică Biblie, sfinţită şi primită în dar de la părinţi. De altfel, Elena nu s-a despărţit în ultima lună de o iconiţă pe care i-a dat-o tatăl ei.
Este convinsă că o să îi poarte noroc şi o va proteja. Credincioasă din fire, Elena s-a rugat timp de câteva minute, înainte de a începe concursul.
Ea este încrezătoare, cu atât mai mult cu cât iubitul ei, Cornel, a susţinut-o pe parcursul acestor zile. Singurul lucru neplăcut care s-a întâmplat ieri a fost un mic dezechilibru în timp ce făcea repetiţii la coregrafie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu